Peisaj din Delta Dunarii

Peisaj din Delta Dunarii - Bratul Sfantu Gheorghe
August 2007

Reclame

Proiectarea unei reclame la produsul "carne"

În proiectarea unei reclame la "carne" ca produs zootehnic trebuie plecat de la efect la cauză şi nu invers.
De fapt, care este scopul unei reclame, indiferent de natura produsului ? Acela de a impulsiona vânzările la respectivul produs. Ca urmare şi produsul carne se supune aceloraşi reguli ca şi pentru celelalte produse alimentare sau nealimentare. Dar, fără îndoială acest produs, ca şi celelalte produse alimentare de bază (lapte, ouă, brânză etc) prezintă câteva particularităţi din punctul de vedere al marketingului :

• este un produs de bază al alimentaţiei omului, fiind principala sursă de proteine de origine animală, care cu greu lipseşte de pe masa unei familii, cu excepţia vegetarienilor.
  
• este, însă, şi un produs care se consumă cu ocazii speciale (întâlniri speciale, petreceri, grătare, vizite speciale etc.).

Ca atare în proiectarea unei reclame la carne, trebuie plecat de la ambianţa şi buna dispoziţie pe care o creează acest produs, prezentând un grătar cu carnea respectivă sau o întrunire de familie în jurul unei mese cu o ocazie specială, care să-l facă pe cel care priveşte acea reclamă sî ţşi aducă aminte de aceasta pentru a face şi el la fel când este într-o astfel de situaţie, imprimându-se ideea, de exemplu, că numai carnea de pui de la firma X produce o astfel de bună dispoziţie.

Spre exemplu să vizualizăm imaginile prezentate cu carne de prepeliţă, carne de pui şi carne de vită la grătar. Astfel de imagini pot avea un impact mai mare decât simpla prezentare a unor imagini cu carne proaspată pentru preparat.

Informatia si decizia in agromarketing

Informaţia şi decizia în agromarketing

Existenţa sistemului informaţional decizional este impusă de cunoaşterea nevoilor de perspective ale pieţei, a conjuncturii existente, agentul economic trebuind să cunoască produsele similare existente pe piaţă sau în curs de apariţie pentru a adopta cele mai bune decizii.
Fluxurile de informatizare ale cererii şi ofertei de produse agroalimentare au rolul de a face legatura informaţională între diferitele verigi ale filierei agroalimentare ce furnizează informaţii necesare corelării cererii cu oferta din cadrul pieţei agroalimentare. Dar echilibrul acestei pieţe agroalimentare nu implică în mod necesar şi o satisfacere a consumului din punct de vedere alimentar (alegerea alimentelor) şi nutriţional (structura consumului raţiei alimentare). Echilibrul cererii cu oferta în cadrul pieţelor reale din diferite ţări din lume, scot în relief - indică chiar -, niveluri diferenţiate de consum.
Informaţiile sunt necesare agentului economic - în mod selectiv - atât în ceea ce priveşte pieţele interne cât şi cele externe.
1. Informaţiile asupra situaţiei economice generale se referă, în special, asupra ramurilor agroalimentare în raport cu alte sectoare.
2. Informaţii privind structura capacitaţilor de producţie agricolă, agroalimentară şi distribuţia produselor agricole
3. Informaţii asupra ofertei de produse agroalimentare cu referire la import, export, sezonalitate, metode de comercializare, etc.
4. Informaţiile asupra consumului de produse agroalimentare; comportamentul consumatorului; caracteristicile produselor appreciate de consummator.
5. Informaţii asupra condiţiilor de vânzare; modalitaţi de plată; clause penale.
6. Informaţii asupra preţurilor.
7. Sistemul de marketing local prin care se pot cunoaşte: modalitaţile de organizare, principalele pieţe pentru vânzare, formele şi costul distribuţiei.
8. Date informaţionale care vizează comerţul exterior.
9. Informaţii necesare evaluării securităţii alimentare a populaţiei; capacitatea de aprovizionare; gestiunea resurselor naturale; nivelul de bunăstare a populaţiei.
În situaţia în care este necesar a se face referiri asupra destinaţiei produsului agroalimentar, elementele informaţionale se pot delimita în urmatoarele două grupe (după Niculescu N., 1977):

1) Informaţii de identificare şi evaluare a produselor agricole şi agroalimentare pentru care este necesar a se preciza următoarele:
- date de identificare a produselor, prin cunoaşterea sortimentului, producătorului etc.; informaţii privind caracteristicile produsului respectiv cu referire la componente de valoare sau materiile prime, utilizările pentru care este indicat, termenul de garanţie, etc.; elemente privind reglementările legale şi atestările în baza cărora s-a fabricat produsul; informaţii redate prin elemente senzoriale vizuale olfactive şi gustative.
2) Informaţiile de utilizare a produsului agroalimentar care sunt specifice fiecărei grupe de sortimente şi anume sortimente tradiţionale şi sortimente noi sau îmbunătăţite. Aceste informaţii se referă în speţă la:
- modul dc păstrare, utilizare, conservare a alimentelor;
- caracteristicile tehnice, performanţele şi avantajele pe care le prezintă pentru consumatori. Intrucât suporţii de informaţii diferă în funcţie de mesajele ce se vor transmite, pentru produsele agroalimentare, este necesară o delimitare mai întăi a mijloacelor de comunicare pentru informaţiile de identificare şi evaluare în care se identifică ca suporţi produsul agroalimentar ca atare şi ambalajul, iar în al doilea rând mijloacele de comunicare a informaţiilor de utilizare a produsului la care cele mai importante căi de transmitere sunt înscrierea pe ambalaj, documentele ataşate produsului şi/sau destinate reţelei de desfacere comerciale.
Ca atare sfera informaţională în marketingul producţiei agroalimentare are o complexitate deosebită, tocmai prin ansamblul şi obligativitatea elementelor structurale. In mod sintetic acest conţinut al informaţiei va trebui să urmărească principalele laturi ale politicii în marketing, care se referă la produs, preţ, promovare şi distribuţie, iar la fiecare dintre acestea precizate elementele referitoare la conţinutul şi tipul informaţiei (CE?), sursa de informaţie (CINE?), localizarea teritorială a acesteia (UNDE?), perioada la care se referă (CAND?), formele si modalitatea de obţinere a informaţiei (CUM?).
Având la bază aceste informaţii şi în sfera agromarketingului cele mai importante decizii se pot referi la:
· decizii privind produsul (obţinerea şi garanţia menţinerii pe piaţă a acestui produs);
· decizii privind preţurile (prin comparaţie cu costurile de producţie şi preţurile de piaţă);
· decizii privind distribuţia produsului;
· decizii privind procesele de transformare a produsului agricol;
· decizii privind livrarea pe piaţă a produsului respectiv (cu referire la publicitatea şi promovarea produsului).
Studiul sezonalitaţii se impune în agromarketing, întrucât prin cunoaşterea rezultatelor obţinute prin metodele folosite în determinarea valului sezonier, se poate interveni pentru atenuarea acestuia cu mijloacele specifice activitaţii de agromarketing.

Agromarketing

Agromarketingul

Privind domeniul produselor agricole, marketingul are anumite particularităţi datorită caracterului pieţelor acestor produse. Ramura marketingului specializată în problemele acestui domeniu, indiferent dacă este vorba de produse care merg în consumul industrial, sau sunt direct prezentate pentru consumul populaţiei poartă denumirea de marketing agricol sau agromarketing.
Marketingul agricol cunoaşte o serie de particularităţi generate de specificul activităţii agricole, acestea referindu-se la: dependenţa mai mare a producţiei agricole de factorii naturali şi biologici, caracterul sezonier al producţiei vegetale, nivelul mai scăzut al peformaţiei din agricultură etc.
In literatura de specialitate (B. Yon, 1976) sunt cunoscute elemente care dau un anumit specific marketingului agroalimentar, şi anume:
- marketingul a fost cunoscut mai întâi în sectorul agroalimentar şi apoi generalizat în celelalte sectoare. Postul de şef de produs (care a avut şi atribuţii privind activitatea de marketing) a fost mai întâi introdus în firmele agroalimentare;
- activităţile de marketing desfăşurate pe marile pieţe de consumatori privesc întotdeauna produsele alimentare;
- marketingul, prin activităţile sale specifice, nu este niciodată interesat numai pentru produsele agricole sau pentru cele după o prima transformare, ci pentru cele agroalimentare;
- marketingul agroalimentar nu se poate concepe numai în cadrul binomului dat de elemente "produs-piaţă", ci în cadrul trinomului "produs-tehnologie-piaţă". Aceasta întrucât în etapa actuală este foarte necesar de a integra şi vedea posibilităţile de introducere a tehnologiilor de transformare a produsului agricol în comercializarea produsului în stare proaspată, dar mai ales pentru derivatele produsului respectiv;
- în filiera marketingului agroalimentar există o multitudine de agenţi economici care au specificitaţii distincte cu referire la; agentul economic primar (de regulă acesta fiind identificat cu producătorul agricol), agentul economic secundar (acesta fiind reprezentat de o cooperativă, o asociaţie sau o altă formă de înţelegere), agentul economic de tip întreprindere (considerat un integrator care la rândul lui poate fi integral), agentul economic monopolist sau tradiţional, agenţii economici prestatori de servicii şi alte activităţi intermediare, agenţii economici din sfera distribuţiei finale ( comercianţii ).
Sistemul agroalimentar poate fi definit (după Montigaud J-C, 1995) pe de o parte ca un ansamblu al fluxurilor bunurilor şi seviciilor ce contribuie la satisfacerea nevoilor consumatorilor în limitele unui spaţiu geografic regiune ţară, entitate supranaţională iar pe de altă parte ca o reţea interdependentă de agentul economic (intreprinderi şi instititiţii financiare, organizaţii publice implicaţi în fluxul produselor agroalimentare. Simplificat, acest sistem cuprinde următoarele verigi: aprovizionarea agriculturii şi industriei alimentare, agricultura, industriile agricole şi alimentare, distribuţia en-gros şi en-detail, consumurile casnice şi colective.
Sistemele de marketing au rolul de distribuţie în spaţiu şi timp a produselor rezultate din sistemele agroalimentare până la consumator. Deci, în cadrul acestor sisteme se transferă produsele agricole şi agroalimentare de bază ale producătorilor. Volumul serviciilor de marketing, cum sunt ambalarea, depozitarea, transportul etc., depind de aspectul calitativ şi/sau fizic al produselor vândute.
Marketingul agroalimentar ca orice activitate economică, se caracterizează printr-un mecanism propriu, determinat de: structurile economice din agricultură date de formele de proprietate şi de exploataţie; volumul şi structura producţiei care determină oferta; consumul de produse agricole care determină cererea; formele organizatorice ale activitaţii de valorificare a produselor agricole care cuprind mai ales sistemul de preţuri şi aspectele financiare, structurile internaţionale şi politicile promovate de ele; cadrul legislativ cu caracter normativ existent într-o economie de piaţa.