Agromarketing

Agromarketingul

Privind domeniul produselor agricole, marketingul are anumite particularităţi datorită caracterului pieţelor acestor produse. Ramura marketingului specializată în problemele acestui domeniu, indiferent dacă este vorba de produse care merg în consumul industrial, sau sunt direct prezentate pentru consumul populaţiei poartă denumirea de marketing agricol sau agromarketing.
Marketingul agricol cunoaşte o serie de particularităţi generate de specificul activităţii agricole, acestea referindu-se la: dependenţa mai mare a producţiei agricole de factorii naturali şi biologici, caracterul sezonier al producţiei vegetale, nivelul mai scăzut al peformaţiei din agricultură etc.
In literatura de specialitate (B. Yon, 1976) sunt cunoscute elemente care dau un anumit specific marketingului agroalimentar, şi anume:
- marketingul a fost cunoscut mai întâi în sectorul agroalimentar şi apoi generalizat în celelalte sectoare. Postul de şef de produs (care a avut şi atribuţii privind activitatea de marketing) a fost mai întâi introdus în firmele agroalimentare;
- activităţile de marketing desfăşurate pe marile pieţe de consumatori privesc întotdeauna produsele alimentare;
- marketingul, prin activităţile sale specifice, nu este niciodată interesat numai pentru produsele agricole sau pentru cele după o prima transformare, ci pentru cele agroalimentare;
- marketingul agroalimentar nu se poate concepe numai în cadrul binomului dat de elemente "produs-piaţă", ci în cadrul trinomului "produs-tehnologie-piaţă". Aceasta întrucât în etapa actuală este foarte necesar de a integra şi vedea posibilităţile de introducere a tehnologiilor de transformare a produsului agricol în comercializarea produsului în stare proaspată, dar mai ales pentru derivatele produsului respectiv;
- în filiera marketingului agroalimentar există o multitudine de agenţi economici care au specificitaţii distincte cu referire la; agentul economic primar (de regulă acesta fiind identificat cu producătorul agricol), agentul economic secundar (acesta fiind reprezentat de o cooperativă, o asociaţie sau o altă formă de înţelegere), agentul economic de tip întreprindere (considerat un integrator care la rândul lui poate fi integral), agentul economic monopolist sau tradiţional, agenţii economici prestatori de servicii şi alte activităţi intermediare, agenţii economici din sfera distribuţiei finale ( comercianţii ).
Sistemul agroalimentar poate fi definit (după Montigaud J-C, 1995) pe de o parte ca un ansamblu al fluxurilor bunurilor şi seviciilor ce contribuie la satisfacerea nevoilor consumatorilor în limitele unui spaţiu geografic regiune ţară, entitate supranaţională iar pe de altă parte ca o reţea interdependentă de agentul economic (intreprinderi şi instititiţii financiare, organizaţii publice implicaţi în fluxul produselor agroalimentare. Simplificat, acest sistem cuprinde următoarele verigi: aprovizionarea agriculturii şi industriei alimentare, agricultura, industriile agricole şi alimentare, distribuţia en-gros şi en-detail, consumurile casnice şi colective.
Sistemele de marketing au rolul de distribuţie în spaţiu şi timp a produselor rezultate din sistemele agroalimentare până la consumator. Deci, în cadrul acestor sisteme se transferă produsele agricole şi agroalimentare de bază ale producătorilor. Volumul serviciilor de marketing, cum sunt ambalarea, depozitarea, transportul etc., depind de aspectul calitativ şi/sau fizic al produselor vândute.
Marketingul agroalimentar ca orice activitate economică, se caracterizează printr-un mecanism propriu, determinat de: structurile economice din agricultură date de formele de proprietate şi de exploataţie; volumul şi structura producţiei care determină oferta; consumul de produse agricole care determină cererea; formele organizatorice ale activitaţii de valorificare a produselor agricole care cuprind mai ales sistemul de preţuri şi aspectele financiare, structurile internaţionale şi politicile promovate de ele; cadrul legislativ cu caracter normativ existent într-o economie de piaţa.